Penitenciarul Jilava a contestat în instanță regimul deschis în care va executa pedeapsa Gigi Becali

Penitenciarul Jilava a contestat în instanță regimul deschis în care va executa pedeapsa Gigi Becali
Publicat: 11/12/2013, 17:52
Actualizat: 01/02/2019, 20:02

Reprezentanții Penitenciarului Jilava au contestat în instanță decizia judecătorului delegat al închisorii prin care s-a hotărât ca Gigi Becali să execute pedeapsa în regim deschis, la Penitenciarul Poarta Albă, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții ANP.

„Conducerea penitenciarului Jilava a depus o contestație, care urmează să fie soluționată în instanță, după ce judecătorul delegat a admis contestația depusă de deținut. El a dispus ca George Becali să execute pedeapsa în regim deschis, iar conducerea pentinciarului a contestat această decizie”, au menționat reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Potrivit reprezentanților Penitenciarului Jilava, contestația urmează să fie soluționată de Judecătoria Sectorului 3.

Surse judiciare au declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că după ce Curtea de Apel București a dispus definitiv, în 26 noiembrie, ca Gigi Becali să rămână cu sporul de șase luni aplicat la condamnările de trei ani de închisoare primite în dosarul „Valiza” și în cel privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale, s-a decis, în funcție de mai multe criterii, printre care și durata pedepsei, ca finanțatorul FC Steaua să execute pedeapsa în regim semideschis.

Decizia a fost contestată de avocați la judecătorul delegat de la Penitenciarul Jilava, aceștia cerând ca Gigi Becali să execute pedeapsa în regim deschis.

Pavel Abraham, avocatul lui Gigi Becali, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a introdus la Comisia de supraveghere de la Penitenciarul Jilava o cerere de modificare a regimului de detenție, respectiv din semideschis în deschis.

Avocatul a precizat că respectiva comisie și, ulterior, judecătorul delegat au admis cererea, astfel că, la acest moment, regimul de detenție al lui Gigi Becali este unul deschis.

Abraham a menționat că acest regim de detenție nu îi permite lui Becali să meargă acasă, dar poate desfășura activități în interesul penitenciarului, în afara unității. Avocatul a precizat că Becali ar putea, spre exemplu, să execute servicii de pază a deținuților, în foișoarele închisorii, sau chiar să supravegheze deținuții ieșiți la muncă în afara penitenciarului.

Regimul deschis de detenție îi mai aduce lui Gigi Becali posibilitatea de a primi mai des vizite ale membrilor familiei, dar și pachete.

Avocatul a arătat că regimul de detenție se poate schimba în cazul unor abateri grave, susținând că în cazul clientului său nu se va ajunge la o asemenea situație.

Potrivit Legii 275/2006 privind executarea pedepselor, regimul deschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult un an.

Persoanele condamnate care execută pedeapsa în acest regim sunt cazată în comun, se pot deplasa neînsoțite în interiorul penitenciarului, pot presta muncă și pot desfășura activitățile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială în afara unității de detenție, fără supraveghere.

Condamnații care execută pedepse ce nu depășesc 10 ani de închisoare pot beneficia, potrivit legii, de eliberarea condiționată după ce execută cel puțin două treimi din pedeapsă. Gigi Becali, în vârstă de 55 de ani, ar putea cere eliberarea condiționată după aproximativ doi ani și două luni de închisoare.

Dacă va munci după gratii sau va elabora lucrări științifice, invenții sau inovații, Becali ar putea beneficia de o reducere a pedepsei. Din pedeapsa lui Becali au fost scăzute zilele din intervalul 2 aprilie – 17 aprilie 2009, în care acesta a fost reținut și arestat preventiv în dosarul sechestrării de persoane.

Gigi Becali a fost transferat, în 29 octombrie, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă, din județul Constanța, după ce Administrația Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.

În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale. Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarcerați în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferați la Penitenciarul Jilava.

Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanța supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina, și una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...